Editura igloomedia lanseaza in luna octombrie a acestui an, un nou album din colectia igloobest, Case din Romania 3.
Urmand o directie deja consacrata de precedentele „Case din Romania 1 & 2”, albumul va prezenta o selectie de 16 proiecte rezidentiale noi, care se remarca prin calitatea arhitecturii si a locuirii.
Casele prezentate in album se gasesc in diverse regiuni ale tarii (majoritatea insa in Bucuresti si in jurul lui) si pun in evidenta limbaje formale diferite; ceea ce le uneste este grija pentru coerenta ansamblului, pentru a crea o anumita atmosfera, precum si o corecta intelegere a spatiului si a nevoilor contemporane de locuire.
Case din România 3 reprezinta atat o colectie de sugestii pentru cei interesati de constructia propriei locuinte, cat si un instrument de informare in legatura cu situatia arhitecturii domestice locale, in 2010.